Când spui 1 Mai, în primul rând te gândeşti la mare, la soare, la distracţie. Dar şi la
„tradiţia” culinarã româneascã: grãtarul la iarbã verde, cu mici şi bere din belşug… chiar dacã nu a venit încã 1 mai, zilele astea am fost şi eu cu gândul la mare şi mi-a venit ideea sã îmi aduc o bucãţicã chiar la mine acasã… nu, dragii mei, n-am privit nostalgicã scoicile culese anul trecut, nu mi-am cãutat costumul de baie sã vãd dacã îmi mai vine şi nici n-am fãcut planuri de vacanţã.
Ci pur şi simplu, am gãtit somon şi fructe de mare, preparate dupã care mã dau în vânt. Însã acum a fost pentru prima datã cand le-am gãtit acasã şi trebuie sã recunosc cã am avut emoţii. Iniţiativa nu mi-a aparţinut în întregime, ci prietenului, aşa cum nu mi-a aparţinut nici tura de shopping pentru ingrediente şi nici designul final al platoului cu delicatese. Însã o mânã de ajutor venitã la timp este întotdeauna preţioasã. Mai ales când este datã din toatã inima!
Sincerã sã fiu, mã aşteptam sã mã eternizez în bucãtãrie, sã dau greş – aşa cum am „reuşit” acum câteva zile cu nişte afurisite de tarte cu somon (deh, tot peşte, batã-l vina!) – promit sã vã povestesc pãţania dupã ce o sã-mi iasã reţeta, ca sã aveţi de ce sã râdeţi – însã contrar aşteptãrilor, lucrurile s-au desfãşurat chiar rapid. Şi delicios pe deasupra… de-abia aşteptam sã termin „şedinţa foto” ca sã fur un crevete!
Somon cu sos de muştar
Ce vã trebuie pentru douã porţii:
2 rondele de somon – 300-500g fiecare
Câteva linguri de ulei de mãsline
Busuioc proaspãt (eu n-am avut)
Pentru sosul de muştar
4 linguriţe de muştar cu bobiţe
2 linguriţe de muştar de Dijon
1 linguriţã maionezã fãrã ou (sau muştar normal) pentru a-i da sosului o texturã omogenã
1 linguriţã miere
1 linguriţã suc de lãmâie
Cum procedaţi:
1. Ungeţi cele douã rondele cu ulei de mãsline, le aşezaţi într-un vas termorezistent şi le bãgaţi la cuptor timp de 10-15 minute.
2. Amestecaţi bine muştarul cu bobiţe cu cel de Dijon, cu maioneza şi cu mierea pânã când se formeazã un sos cremos. Se adaugã şi sucul de lãmâie şi se încorporeazã în amestec. Se va turna peste somonul ornat cu busuioc proaspãt, alãturi de legumele preferate sau altã garniturã pe care o preferaţi.
Este un preprat gustos şi dietetic, dupã cum bine ştiţi somonul este relativ sãrac în calorii şi grãsimi saturate, dar bogat în proteine şi în special în acizii graşi omega 3.
Valori nutriţionale la 100g somon (fãrã sosul de muştar): 182 kcal, 8.1g grãsimi, 0.2g carbohidraţi, 25.4g proteine, 0g fibre, 0g sodiu.